FOTO:

FOTO:
http://picasaweb.google.it/assomoldave/SOLIDARIETA

Vlad Filat şi mătuşa Fiva . 

Sursa imagine: gov.md



Omul şi premierul Vlad Filat a vizitat-o azi pe mătuşa Fiva Rudeanu din satul Rădoaia, raionul Sângerei, care îi creşte eroic pe cei şase nepoţei ai săi. Filat este pentru această familie din Rădoaia un fel de „înger păzitor”. În iulie a.c., Filat a dăruit pensionarei cardul său bancar (pe care erau acumulaţi circa 29 mii de lei) de pe care lunar familia Rudeanu ridică... salariul de premier (circa opt mii de lei). Atunci, Filat le-a dăruit şi o vacă cu viţeluş.
Astăzi, Filat a venit la Rădoaia să se încredinţeze că mătuşa Fiva gestionează corect salariul de premier, să vadă ce face văcuţa şi viţeluşul şi să guste o cană de lapte de la văcuţa lui cu viză de reşedinţă în raionul Sângerei.
Fiva Rudeanu a spus numai cuvinte bune despre Vlad Filat, l-a informat că văcuţa dă zilnic până la nouă litri de lapte, cantitate suficientă pentru a asigura cu produse lactate întreaga familie.
„Când am văzut că primesc banii, am înţeles că Vlad Filat este un om care-şi ţine promisiunile. El mi-a făcut încă o promisiune atunci: că va veni la mine acasă să servească o cană cu lapte. Şi a venit. Asta demonstrează că este un om de nădejde”, a spus mătuşa Fiva.
Coincidenţă sau, dar în gospodăria familiei Rudeanu culoarea preferată este cea verde (culoarea partidului lui Filat). Chiar şi gardurile din mahala sunt de culoare verde.
Serviciul de presă al Guvernului aminteşte că Vlad Filat a decis să ofere salariul său anume acestei familii, în urma unui reportaj TV, care l-a sensibilizat profund. Premierul a precizat atunci că a dorit să facă gestul său public, pentru a transmite un mesaj tuturor celor care au posibilitate să ajute copii rămaşi fără îngrijire părintească.

Referinţe:
Îşi vor cumpăra o vacă pe banii premierului
Autor: HotNews
Sursa: hotnews.md

Nessun commento:

Posta un commento