FOTO:

FOTO:
http://picasaweb.google.it/assomoldave/SOLIDARIETA

Vlad Filat a vizitat şantierele de construcţie a caselor pentru sinistraţii din raionul Hânceşti

www.stireazilei.md
VF
Prim-ministrul Vlad Filat a vizitat astăzi şantierele de construcţie a caselor pentru sinistraţii din localităţile Cotul Morii, Nemţeni şi Obileni, raionul Hînceşti, relatează MOLDPRES citînd un comunicat al Direcţiei comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.
În cadrul şedinţei de lucru desfăşurate pe şantierul de la Leuşoaia, a fost prezentat graficul de dare în exploatare a locuinţelor.
Conform graficului stabilit de către ministerul de resort cu firmele de construcţii, primele 15 case vor fi date în folosinţă la data de 5 noiembrie, următoarele 24 de case la 10 noiembrie, 82 de case - pe 15 noiembrie, 91 de case - pe 20 noiembrie, 329 de case - pe 25 noiembrie, 116 case - pe 30 noiembrie. Încă 49 de case vor fi finisate pînă la 5 decembrie. Pentru moment, sînt ridicate şi acoperite 400 de case.
Prim-ministrul Vlad Filat a spus că săptămîna trecută, printr-o decizie a Guvernului, Comisia naţională pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor a fost abilitată cu atribuţii suplimentare în ceea ce priveşte administrarea situaţiei sinistraţilor, iar astăzi dimineaţă au fost adoptate mai multe decizii importante, printre care şi cea cu privire la aprovizionarea şantierelor de construcţii cu cherestea.
Premierul a solicitat mobilizarea tuturor forţelor pentru a grăbi procesul de finalizare a lucrărilor, dînd asigurări că toate obligaţiile financiare ale Executivului în acest sens vor fi respectate. Vlad Filat s-a adresat firmelor de construcţie să abordeze problemele cu care se confruntă, în cazul în care acestea există, pentru a nu tergiversa procesul de construcţie.
“Noi avem nu doar responsabilităţi, dar şi sarcini comune. Trebuie să demonstrăm că împreună putem realiza lucruri care anterior păreau incredibile. Este o situaţie fără precedent, pe un teren viran fiind începută construcţia a peste 700 de case. Sînt sigur că vom reuşi, demonstrînd că putem face faţă tuturor provocărilor”, a spus Prim-ministrul.
Vlad Filat i-a informat pe primarii din localităţile sinistrate că astăzi s-a decis alocarea despăgubirilor pentru producătorii agricoli care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. În total, au fost alocate 11 mln de lei pentru toate categoriile de sinistraţi.
De asemenea, pe perioada rece a anului, aceştia vor primi cărbune şi lemne. La primirea caselor, sinistraţilor le va fi acordat mobilier şi electrocasnice de primă necesitate.
La şantierul Leuşoaia, Prim-ministrul a vizitat prima casă finalizată, care în curînd va fi dată în folosinţă. La final, Vlad Filat a sugerat tuturor persoanelor interesate să viziteze şantierele de construcţie a caselor pentru sinistraţi, pentru a cunoaşte realitatea şi a nu se lăsa dezinformate.
vf
vf
vf

Nessun commento:

Posta un commento